Oina este singurul sport national romanesc, nascut la sat si posibil sa moara la oras…

Oina este un joc sportiv traditional romanesc atestat documentar inca de la 1364, atunci cand s-a jucat pentru intaia data.  Jocul de oina era raspandit pe intreg cuprinsul tarii, avand un numar mare de denumiri si variante. Spre exempu,  in Banat i se spunea „lopta mica”, in Transilvania „de-a lunga” sau „lopta lunga”, in zona Sibiului „fuga”, in Muntenia si in Moldova „hoina” si apoi oina, in Maramures „oirul”, in Dobrogea „de-a lunga” . In Banat si unele parti ale Transilvaniei, oina se juca si de căatre fete, sub numele de „oinita”. Cel care aduce transformari radicale in jocul de oina, dandu-i caracter de joc sportiv, este Spiru Haret, care este considerat a fi parintele oinei. Prin „Reforma invatamantului” din 1898 cat si prin alte decizii ministeriale, el a introdus practicarea obligatorie a oinei in scolile de toate gradele. ,,Oina poate aduce o viata noua in scoala romana, fiind un admirabil mijloc de educatie fizica, adevaratul tip de joc sportiv romanesc’’, spunea Spiru Haret… In 1899 oina s-a jucat pentru intaia oara oficial. La 9 mai 1899, la Bucuresti s-a tinut primul campionat national de oina, castigatoare fiind echipa liceului Nicolae Balcescu din Braila. In Monitorul Oficial nr. 49 din 3 iunie 1912 se publica integral regulamentul jocului, astfel fiind recunoscut oficial jocul de oina. La inceputul lunii decembrie 1912, la Bucuresti, este infiintata „Federatia Societatilor Sportive din Romania” (FSSR) care cuprindea si „Comisia de Oina”. Federatia Romana de Oina este fondata in luna iunie 1932. După cel de-al doilea razboi mondial, oina isi recaștiga popularitatea , organizandu-se o serie de competitii pe plan local si national cum ar fi: Cupa Sperantelor, Cupa Regiunilor, Cupa Romaniei, Campionatul national de seniori si juniori, Cupa Oraselor, Cupa Satelor, Cupa Liceelor Agroindustriale, Campionatul Universitar, Dinamoviada, Spartachiada, Cupa Federatiei, Campionatul Scolar. Dupa anul 1990 odata cu noua dictatura rosie fesenista, oina a cunoscut un mare regres, care a dus pana aproape la disparitia jocului. Din fericire insa, in ultimii ani, Federatia Romana de Oina a demarat o ampla actiune de revigorare a acestui sport. Au fost reactivate o mare parte dintre centrele de traditie si incluse noi localitati, astfel ca in prezent practicarea oinei se face in peste 30 de judete.

Terenul este impartit in trei zone principale:

1. zona in joc, care este de 60 x 32 de metri


2. zona de bataie, lunga de 5 metri si separata de zona in joc cu ajutorul liniei de bataie


3. zona din fund, o zona lunga de 5 metri in care jucatorii se afla in siguranta si delimitata de zona in joc cu ajutorul liniei de fund.

Un jucator al echipei la bataie va trebui sa parcurga urmatoarele linii in ordine:

- linia de plecare (in partea stanga a liniei de bataie)

- linia de sosire (in partea stanga a liniei de fund)

- linia de intoarcere (in partea dreapta a liniei de fund)

- linia de scapare (in partea dreapta a liniei de bataie)

 

Zona in joc este de asemenea impartita in patrate si triunghiuri. La intersectia liniilor din interiorul zonei in joc exista cercuri de 2 metri care determina pozitiile mijlocasilor si marginasilor. Cele doua semicercuri sunt folosite pentru servirea si bataia mingii. Exista si o linie de asteptare pentru jucatorii care isi asteapta randul.

 

Sunt doua echipe de 11 cate jucatori, una la bataie iar alta la prindere. Rolurile echipelor se schimba la pauza.

Jucatorii echipei la prindere sunt amplasati in urmatoarele pozitii:

3 mijlocasi, 3 marginasi de ducere, 3 marginasi de Intoarcere, 1 fundas care este liber sa se deplaseze in zona de fund, 1 fruntas care este liber sa se deplaseze in zona de bataie.

Jucatorii echipei la bataie isi schimba rolurile pe parcurs ce trece repriza. Rolurile sunt ordonate astfel: sa astepte, sa serveasca mingea, sa bata mingea, sa astepte sa fuga, sa fuga pe culoarul de ducere, sa stea in zona de fund, sa fuga pe culoarul de intoarcere.

Fiecare echipa are un capitan (baci). Al doilea mijlocas este deseori capitanul, deoarece el poate arunca mingea in orice jucator advers.

Ambele echipe au dreptul la cinci jucatori de rezerva.

Regulamentul e destul de simplu: Oina este un joc sportiv practicat in aer liber, pe un teren dreptunghiular, preferabil acoperit cu iarba, intre doua echipe de cate 11 jucători. Jocul incepe cand cineva din echipa la bataie arunca mingea in aer in timp ce un alt jucator din aceeasi echipa trebuie sa o loveasca cu un baston din lemn si sa o trimita cat poate el de departe. Dupa aceea, daca mingea este prinsa de echipa din teren, jucatorul trebuie sa alerge (cu sau fara alt coechipier) pe culoarul de ducere iar apoi pe culoarul de intoarcere incercand sa nu fie lovit de catre echipa la prindere. Daca opreste mingea cu palma, nu este considerat "lovit". Jucatorul nu are voie sa prinda mingea si trebuie sa ii dea drumul imediat. Daca jucatorul este lovit pe culoarul de ducere, acesta este nevoit sa se duca in zona de fund. Daca este lovit pe culoarul de intoarcere, el este eliminat din joc. De fiecare data dupa ce mingea batuta aterizeaza pe unul din caree/triunghiuri i se acorda un punct echipei la bataie. Se acorda doua puncte daca mingea trece de linia de fund si niciun punct dacă mingea iese din teren pe lateral. Echipei din teren i se acorda doua puncte de fiecare data cand reusesc sa loveasca un jucator care fuge pe culoare.

Bastonul (sau bata) de oina este confectionat dintr-un lemn de esenta tare, cum ar fi fagul sau frasinul. Are forma unui trunchi de con si are lungimea intre 90 si 100 de centimetri. Manerul are santulete din doi in doi centimetri pentru a nu aluneca din mana jucatorului.

Mingea este confectionata din piele, are diametrul de opt centimetri si cantareste aproximativ 140 grame.

 

Sursa info: Wikipedia

Dan-Aliosa Ulici