Sport
Etapa 11 nu s-a incheiat dar a inceput etapa 12! Asa-i in handbalul feminin din Divizia a Seria B!
Daca handbalul din Liga Florilor a intrat in stand by, asta pentru ca a si inceput Trofeul Carpati 2017, turneu premergator participarilor echipelor nationale feminine la Campionatul Mondial din luna decembrie din Germania, handbalul nostru cel de toate zilele ramane cel din liga secunda. Si cum v-am obisnuit, suntem acolo in salile de sport, unde-si disputa jocurile echipele aflate in Seria B a Diviziei A. Etapa XI-a, a inceput sambata 18 noiembrie, cand au fost programate 5 din cele 7 jocuri. Daca in intermediara oradencele s-au impus la Targu Secuiesc cu un categoric 27-35, acasa la Oradea, CSU a primit vizita tinerelor handbaliste ale FRH-ului de la Centrul National de Excelenta din Ramnicu Valcea. Oradencele au inceput foarte bine jocul, astfel ca la jumatatea primei reprize aveau 8-4 pe tabela de scor, jocul bun al celor doua echipe din teren, ducand scorul la 16-10 la finele primelor 30 de minute. Si-n partea a doua a jocului, coordonatele au fost aceleasi, desi pe final s-a observant o relaxare la handbalistele gazdelor, fapt ce-a permis tinerelor vizitatoare de la Centrul de Excelenta sa limiteze proportiile scorului, la final tabela de scor inghetand la 27-22!
Resitenii Daniel Gurbina si Emilian Stanciu au condus acest joc, un joc in care sau utilizat urmatoarele loturi:
CSU Oradea: Claudia Cetateanu, Crina Pintea - Cristina Matias, Irina Munteanu (3 goluri), Cipriana Petric (8), Jenica Rudics (11), Cornelia Vrabie (1), Gulnara Bitis (3), Camelia Bartos, Nicoleta Abodi, Anamaria Hercut, Geta Dinis Vartic (1).
Antrenori: Doina si Cristian Ardelean
CNE Rm. Valcea: Diana Ciuca, Alma Ciuchiatu - Carina Ciu, Bianca Neacsu (1), Roberta Gheorghe, Daniela Schiopu, Denisa Vilcan (5), Daniela Marin (5), Andreea Ailincai, Irina Neacsu (3), Stefania Gheorghe, Andra Moroianu (8).
Antrenori: Mia Radoi si Claudiu Marasteanu
CS Dacia Mioveni 2012 – SCM Timisoara, a fost un meci de-o facture handbalistica de inalta clasa oferit de jucatoarele ambelor formatii. Dupa ce la pauza handbalistele de pe Bega aveau avantaj pe tabela, 11-15, repriza secunda a fost foarte echilibrata, si poate numai experienta individuala a handbalistelor pregatite de Lucian Ghiulai a facut ca victoria sa le parvina banatencelor, 25-27 la final pe tabela de scor! Si daca tot au primit in vizita handbalistele din Banatul de campie, in etapa urmatoare, fetele pregatite de Carmen Amariei si Luminița Hutupan se vor deplasa in capitala Banatului de munte, unde vor infrunta handbalistele Resitei intr-un meci din etapa a XII-a.
Dupa esecul usturator din jocul cu liderele din Baia Mare, 15-41, cu doar 5 goluri reusite in 30 de minute ale mitanului second, handbalistele de la CSU de Vest Timisoara au primit in Sala Universitatii, replica targmuresencelor de la Muresul Targu Mures. Banatencele aveau nevoie de-o redresare pentru acest joc… A fost un 20-14 dupa primele 30 de minute, iar la final un 38-33 pentru elevele lui Sorin Voicu, si-o ,,dubla’’ a handbalistelor de pe Bega, dupa victoria concitadinei SCM la argesencele din Mioveni!
Liderul la zi dupa 10 etape, CS Minaur Baia Mare, s-a deplasat la Pitesti, acolo unde a intalnit in Sala Universitatii, formatia gazda FC Arges. Surpriza a fost pana in minutul 17, minut in care s-a inregistrat 7-6 pe tabela, scor favorabil gazdelor pentru ultima data, pentru ca din acel moment, handbalistele din Baia Mare pregatite de Simona Maior Pasca si Ioana Marta si-au aratat valoarea, astfel ca pana la finele celor 30 de minute ale primei reprize, pe tabela scria clar, 10-15! Si daca dupa numai 5 minute din repriza secunda maramuresencele aveau deja un avantaj confortabil, 11-19, cele doua tehniciene din Maramures au rulat intregul lot avut la dispozitie… Au marcat pentru lidere chiar toate jucatoarele din camp… 26-34 la final!
CS Minaur Baia Mare: Nastasa, Enache, Rusu – Zaremba (5 goluri), Tecar (4), Preda (4), Poradnyk (4), Prykop (3), Lipara (3), Bondar (3), Argyelan (2), Biris (2), Mykytei (2), Andrita (1), Naumenko (1).
In Sala Universitatii „Aurel Vlaicu” din Arad, ,,gazdele’’ de la ACS Crisul Chisineu-Cris, au primit vizita handbalistelor din Resita. Se stie ca handbalistele de la Chisineu-Cris n-au o sala de sport in oras, astfel ca-s nevoite sa joace in deplasare meci de meci, alegand de fiecare data Aradul, ca-i mai aproape… In lotul echipei din Resita lucrurile nu-s tocmai roz, astfel ca la jocul de la Arad, resitenii au fost nevoiti sa nu conteze pe 4 dintre jucatoare, pe goalkeeperul Andra Iota, pe cea mai buna jucatoare (dupa pererea mea) din Divizia A Seria B, Adriana Voina, pe jucatoarea cu cea mai frumoasa ascendenta handbalistica din acest an, Gina Jung, si pe cea care rupe barele portilor adverse, ,,Baldo’’, Claudia Baldovin, toate 4 cu probleme de sanatate. Dupa un joc destul de echilibrat in prima repriza, scorul pauzei a fost favorabil vizitatoarelor, 12-14! Repriza secunda a fost si ea echilibrata, iar la final scorul a fost 21-25! Pentru echipa din Resita au marcat: Simina Vezentan (7 goluri), Daiana Gaiu (5), Beatrice Kovari (4), Alina Cristea (3), Iulia Bledea (3), Alexandra Bucur (2), Marinela Prykop (1).
Marti 21 noiembrie s-a disputat in Sala Sporturilor ,,D.P.Colibasi’’ din Brasov, jocul dintre ASC Corona 2010 Brasov, satelitul Coronei din Liga Florilor, si ,,lanterna rosie’’ ACS Odorheiul Secuiesc… A fost un adevarat galop de sanatate pentru tinerele handbaliste de sub Tampa. 47-29 la final, dup ace si la pauza brasovencele aveau avantaj pe tabela, 28-13! Pentru Corona au marcat: Caprar (9 goluri), Lopataru (8), Tabacaru (8), Tirca (5), Lacatus (5), Corban (4), Hageanu (3), Zainea (3), Ordog (1), Cretu (1).
Ultimul joc al etapei a XI-a se disputa sambata 25 noiembrie intre ACS Olimpic Targu Mures si KSE Targu Secuiesc.
Si daca etapa XI mai are de disputant un joc, etapa XII a si debutat deja cu jocul de vineri, 24 noiembrie din Sala Sporturilor ,,D.P.Colibasi’’ din Brasov, acolo unde ASC Corona 2010 Brasov a trecut la pas de universitarele de pe Bega, 41-30, dupa ce la pauza, brasovencele aveau doar doua goluri avantaj pe tabela, 17-15! Pentru brasovence au marcat, Tirca (11 goluri), Lopataru (7), Tabacaru (5), Bucur (4), Caprar (4), Corban (4), Cretu (3), Zainea (1), Hangeanu (1), Judele (1).
Cand privesti aceste rezultate ale tinerelor handbaliste ale Brasovului, nu-ti vine sa-ti pui acea intrebare: ,,De ce oare e nevoie sa dai salarii de 5 000 unora care sunt scarbite deja de-acest sport si joaca asa cum joaca, si nu dai crezare pustoaicelor care joaca cu pasiune si daruire maCSima? Nu mai bine le dai cate 1 000 sau 1 500 pustoaicelor care fac cu adevarat spectacol si te tin cu sufletul la gura meci de meci? Probabil ca nu… Interesele-s clar altele sub Tampa…
Duminica 26 si luni 27 noiembrie sunt programate celelalte sase jocuri ale rundei…
Nu le-o fii greu ,,olimpicelor’’ din Targu Mures sa dispute in 55 de ore doua jocuri, unul acasa cu KSE Targu Secuiesc si-apoi o deplsare la Ramnicu Valcea pentru partida cu Nationalul FRH-ului?
Sursa foto: Miruna-Maria Mihancea
Dan-Aliosa Ulici

0 comentarii