Acasa la CS Crisul Chisineu-Cris... pentru ca oamenii sfintesc locul!
Mi-a dat Dumnezeu sansa ca ajung pe meleaguri aradene, acolo la granita Aradului cu Bihorul... Nu stiu cati sunt multumiti de realizarile lor in viata, dar am reusit sa cunosc oameni minunati in orasul de pe Crisul Alb! Chisineu-Cris, este unul dintre cele 10 orase ale judetului Arad, este un oras in regiunea Crisana din Romania, format din localitatea componenta Chisineu-Cris (resedinta) si din satul Nadab. Se afla in partea de nord-vest a judetului, la 43 km fata de municipiul Arad si la 72 de km de municipiul Oradea. Conform recensamantului populatiei din anul 2011, orasul Chisineu-Cris are o populatie de 7 987 locuitori, asta conform Wikipedia... Adaug eu, dupa ce-am cunoscut cativa oameni din aceasta regiune... CE OAMENI! Si daca tot am ajuns acolo am ,,sapat’’ si-asa am aflat... Desi un oras mic in care fiecare se cam cunoaste cu fiecare, au cam de toate, sau exact ce-au nevoie ca sa traiasca decent si in conditii bune, umane, mai bine decat altii. Oamenii sunt gospodari, au agricultura bine organizata, au o industrie bine pusa la locul ei, fac si politica, au si cultura, dar au si sport. Mult sport, si spun eu de calitate... Nu prea ma pricep eu la agricultura si politica, desi, stiu sa tin sapa in mana, dar si sa leg doua vorbe ca sa imi iese o fraza din doua propozitii simple... Zic insa ca ma pricep la sport, ca mai toti dintre noi, nu-i asa? Si iata-ma ajuns la Chisineu-Cris, acolo unde oamenii comunitatii locale fac inclusiv sport... Si daca e weekend, e SporT maCSim si EmotiE in acest oras: CS Crisul Chisineu-Cris...
Pentru ca FOTBALUL E REGE, sectia de fotbal este cea mai veche a clubului aradean. Intre anii 1985-1991 CS Cisul (pe atunci Strungul Chisineu Cris) a reprezentat orasul in divizia C. Din 1991 pana in prezent evolueaza in liga a-IV-a a judetului Arad. In anul competitional 2008/2009, juniorii A au reusit sa ajunga campioni judeteni. Din lot au facut parte printre altii, Ciornei, Mucha, Patroi, Covaci, care in prezent sunt in lotul de seniori ai clubului. In anul 2010 este numit manager Daniel Cherechesi , care impreuna cu un staff de profesionisti aduce treptat echipa de pe ultimul loc, pe primele locuri, iar anul acesta chiar pe locul 1, loc care si la barajul pentru liga a-II-a. Sectia are pe langa grupa de seniori , patru grupe de juniori, juniori A, C, D si E.
Intre 2012-2014 s-a reabilitat si modernizat stadionul din oras, prin constructia a doua cladiri anexe de o parte si de alta a tribunei, sala de protocol, magazii, dusuri moderne, vestiare, nocturna, pista de atletism, sistem de supraveghere video, intreaga investitie fiind suportata din bugetul local.
Grupele de juniori si copii, cu cate 18 jucatori/ grupa...
La juniori A, antrenor Birta Sorin
La juniori C, antrenor Patroi Ciprian
La juniori D si E, antrenor Cherechesi Daniel
La echipa de seniori, antrenor principal Abrudean Adrian si Lung Remus antrenor secund.
Lotul de seniori: Mucha, Patroi, Zaha, Pavel, Lazar, Mihai, Tesedan, Ciornei, Gilca, Clej, Ember, Morariu, Dragan, Pit, Covaci, Modan, Cigan, Tomut, Maghici, Pascariu.
Tenisul de masa, este o ramura sportiva destul de noua pentru locuitorii orasului de pe Crisul Alb. Sectia de tenis de masa a CS Cisul, a aparut intr-o noaptea a anului 2016, cand un consilier local, Stana Octavian, si-a propus si a propus colegilor a doua zi in CL-ul Chisineu-Cris. Imbratisata, ideea a prins repede contur in randul locuitorilor micutului orasel aradean. Si mai repede copii comunitatii au dat navala la club sa se inscrie la tenis de masa... Si dupa doar doi ani de la infiintarea sectiei, Meszar Razvan si Roman Bogdan, doi fosti campioni la acest sport, actualmente profesori-antrenori la clubul CS Crisul, au de doua ori pe saptamana la antrenamnete, 20-25 de copii la categoriile de varsta 5-7 ani si 8-12 ani. Sectia de tenis de masa a clubului este afiliata deja la FRTM, iar din aceasta vara, copiii urmeaza sa intre in focurile marilor competitii...
Handbalul feminin e REGINA in Chisineu-Cris. Cu siguranta ca putini sunt cei care-si amintesc de Daciada – Sportul pentru toti... Handbalul feminin are totusi traditie in orasul aradean. In anul 1987, echipa Liceului Industrial din Chisineu-Cris a reusit o adevarata performanta la nivelul Cupei UTC de atunci, similara de astazi ONSS pentru echipe de liceu, ajungand vicecampioana nationala! Si daca anii au trecut, ,,nebunia’’ de-a rascoli amintirile si de-a reactiva ceea ce-a fost cu adevarat odata bun, incepand cu anul 2008 a fost resuscitat handbalul din Cris cu jucatoare din acel lot pentru a participa in nou infiintatul campionat judetean de handbal feminin al judetului Arad. In jurul acelei ,,echipe’’s-au adunat niste ,,copile”, care au ajuns sa indrageasca acest sport, iar in anul urmator, cu sprijinul Consililui Local s-a reusit adaugarea sectiei de handbal la clubul CS Crisul Chisineu-Cris. Inca din 2009, Primaria si Consiliul Local au sustinut financiar proiectul handbalistic. Si daca prin munca si seriozitate, jucatoarele tinere si-au castigat locul in echipa, crescand valoric de la an la an, in scurt timp au reusit sa domine campionatul judetean. Dar cum se intampla in Romania, ,,tot ce e frumos dureaza putin’’, la fel si acest campionat judetean, incet, dar sigur a prezentat tot mai putin interes pentru cele cateva echipe din judet. Au avut atunci doua alternative: sa renunte si astfel tot efortul financiar si uman sa fi fost in zadar sau sa inscrie echipa in divizia A... Cu un Consiliu de Administratie format din tineri si cu o administratie locala care sustine si intelegea bine importanta sportului local, s-a reusit obtinerea sprijinului pentru cea de-a doua varianta. Si ca orice inceput, a fost greu! In primul an in divizia A, a fost unul destul de greu, reusindu-se doar un egal din toate meciurile disputate, rezultat obtinut in chiar prima etapa. In mod normal e greu sa ai continuitate fara rezultate... Nu s-a renuntat usor la lupta insa si s-a reusit ramanerea in angrenajul handbalului de divizie si in al doilea an... Avand experienta primului an, s-a inteles perfect faptul ca e nevoie de intarirea lotului. Asa, s-au adus prin transfer sau pe dubla legitimare, jucatoare tinere si talentate, de la cluburi cu traditie in handbal. Astfel, s-a reusit ca in anul competitional 2017/2018 echipa din Chisineu-Cris sa fie chiar o nuca tare pentru multe echipe cu traditie in handbal. Si daca s-au concentrat pe tinerete si constructie pe termen mediu si lung, dorind sa ofere tinerelor sportive o sansa sa joace la un nivel mai inalt, iata ca au inceput sa apara si rezultatele. Pe principiul ,,Munca staruitoare invinge totul’’, asta se intampla la sectia de handbal feminin. Se asteapta aprobarea proiectului pentru constructia unei sali de sport in orasul de pe Crisul Alb, pentru ca lotul de handbal isi sustine jocurile de ,,acasa’’ in Sala ,,Victoria’’ din Arad... Cu siguranta daca acest lucru se va realiza, chiar vor avea toate premizele pentru inalta performanta. Ca am intalnit profesionism si profesionalism in oraselul aradean, este foarte adevarat! Asa cum imi marturisea doamna Florica Boldor, antrenor al echipei, ,,Ne straduim sa ne respectam obligatiile fata de jucatoare si colaboratori, incercam si speram ca reusim sa dam dovada de seriozitate in relatiile cu toti cei implicati in acest fenomen. Si facem asta cu sprijinul Primariei, Consiliului Local, precum si a sponsorilor deja traditionali, Gualapack Nadab , HYDRO Chisineu-Cris,Universitatea de Vest Vasile Goldis ARAD’’. Ce poate sa fie mai frumos decat sa auzi ca nu a disparut respectul fata de semeni? Iata si lotul echipei de handbal feminin: Amalia Corha, Andreea Nicoara, Florina Baldean, Rahela Calin, Zsuzsana Salata, Raluca Sas, Mihaela Chereches, Adnana Pop, Anamaria Iuga, Ligia Put, Lucretia Vartolomei, Lorena Roman, Loredana Horge, Priscila Lucusa, Roxana Boldor, Mirela Morariu, Bianca Mirca, Alexandra Haidu. Ambitiile-s mari atat in randul handbalistelor cat si-n randurile celor care conduc destinele acestei ramuri. Deocamdata se lucreaza la crearea relatiilor de joc, pe de o parte, iar pe cealalta, asigurarea conditiilor pentru marea performanta. Ca nu se multumesc cu putin, mi-am dat seama stand acolo intre ei. Si-au propus multe dar le vor face incet si pas cu pas. Din vara se va intari echipa cu nume... Am stat de vorba si cu cetateni ai orasului Chisineu-Cris. ,,Este greu sa mergem pana la Arad sa vedem handbalistele la treaba. Muncim si noi, iar sambata cand sunt meciurile noi ne odihnim. Sunt 43 de km pana la Arad si nu toti avem masini. Cu siguranta ca daca am avea aici o sala a noastra, un 3 - 400 de oameni ne-am aduna lejer sa sustinem echipa’’ imi spunea un tanar. O doamna imi marturisea si ea: ,,Suntem o comunitate in care romanii, ungurii si alte cateva mici nationalitati ne intelegem intre noi. Ce auzim si vedem ca se intampla pe la altii, nu este valabil si aici in Cris. Avem toti problemele noastre personale, si macar cei care conduc orasul incearca sa ne fie bine, atat cat pot si ei, si uneori reusesc. Ca este loc de mai bine, stim... Traim cu sperante... Despre sportul din Cris, va pot spune doar din auzite pentru ca eu nu mai sunt la varsta la care sa il practic. Sigurul sport practicat de mine, treburile din gospodarie si sa-mi duc nepotelul la tenis de masa. Dar copiii si tinerii au parte de sport si asta e bine’’. ,,Daca ne va ajuta Dumnezeu sa avem si noi o sala de sport, cu siguranta ca vom merge la spectacole sportive. Din ce-am auzit, s-a depus un proiect pentru constructia unei sali in oras. Sau daca nu ma insel, si din auzite e drept, se vrea constructia a doua sali de sport... Acuma nu stiu cat e mit si cat e realitate! Noi aici avem sport de cand ne stim. Avem fotbal, avem handbal, avem tir cu arcul, avem tenis de masa... Tot din auzite intre noi la o discutie in parc, am auzit ca se vrea la clubul din oras infiintarea unei sectii de atletism si dupa ce va fi gata sala demararea unui proiect cu o echipa de fotbal in sala. Atunci da, veti auzi de noi’’ imi marturisea un domn trecut de prima tinerete...
Tot in acest orasel de ceva vreme a luat fiinta la initiativa a zece persoane ,,Asociatia Pro Padureni-Erdohegyert" o sectie de tir cu arc traditional sub denumirea de ,,Arcasii din Padureni’’... Pentru a putea fii promovat mai bine in tara dar si in strainatate, in 26 august 2016 a avut loc inaugurarea oficiala si deschiderea terenului de tir cu arc traditional pe stada Tudor Vladimirescu la numarul 5 din Chisineu-Cris (Padureni), ,,Phoenix Archery ’’... Incepand cu data de 5 septembrie 2016, asociatia arcasilor, a inceput activitatea de initiere in acest sport, tir cu arc cu un program de antrenamente de doua ore/zi de doua sa trei ori pe saptamana dupa masa pe timp favorabil. Tirul cu arcul este un sport special pentru ca permite sa fie practicat de copii, tineri si adulti laolalta, poate fi practicat de intraga familie, cei care doresc sa devina arcasi pot incepe la o varsta (minim 10 ani) iar competitiile sunt atat de variate, in sala, pe teren deschis, in padure, incat fiecare isi poate gasi stilul preferat. Presedintele sectiei este Kis-Nagy Zoltan, un om extraordinar, pe care am avut onoarea sa-l cunosc personal la unul dintre antrenamente, vicepresedinte este Ozsvar Andrei si secretar Palfi Matei. In momentul de fata, din cadrul asociatiei, fac parte de 32 de membri arcasi, care cuprind categorii de varsta diversificata, si se pot aminti aici, copii de la 11 ani fete si baieti, adulti de la 18-50 de ani fete si baieti, precum si veterani peste 50 de ani. Desi ca perioada de fiintare este datat destul de recent, in cei aproape doi ani de fiintare, rezultatele sunt mai mult decat surprinzator de pozitive.
- WIAC 2017-Campionat Mondial - un titlu de Campion Mondial si o medalie de bronz mondiala
- HDH-IAA Historical Archery European Championship 2017 - un titlu de Vicecampion European
- Campionatul European IFAA , EIAC 2018 - doua titluri de Campion European si un titlu de Vicecampion European
- Festivalul International de tir cu arc traditional Malaezia, unde echipa a obtinut medalia de bronz pe echipe din 18 tari participante
- In competitiile nationale, 12 titluri de Campion National, 7 titluri de Vicecampion National si de 9 ori incununati cu bronz national
In destul de scurtul timp de la infiintare, arcasii clubului au acumulat un numar de 89 medalii de aur, 42 de medalii de argint si 53 de madalii de bronz la diferite competitii judetene, intejudetene, nationale si internationale. De asemenea arcasii clubului participa frecvent la competitii in tarile vecine Ungaria si Serbia, unde de asemenea, rezultatele sunt pozitive, 34 medalii de aur, 21 medalii de argint si 28 medalii de bronz. Daca facem o paralela doar ca reper informativ, in Romania sunt 200 000 practicanti ai acestui sport, in tara vecina, Ungaria, sunt 2 milioane... Si-atunci despre ce vorbim? Sunt rezultate fantastice obtinute de sportivii din Chisineu-Cris... Cine nu-si doreste sa aibe in curte campioni mondiali? Nu iti da nimeni nimic gratis... Munca acestor pasionati iat-o incununata cu titluri si medalii. Poate ca ar trebui mai multa publicitate acestui sport... Oricum jos palaria in fata voastra oameni buni!
Mi-ar fi placut sa pot asista la o sedinta a CL-ului din Chisineu-Cris. Din pacate n-am reusit sa ajung sa-i cunosc pe cei 15 consilieri cu coloraturi multiple politice despre care se spun doar lucruri frumoase. N-am ajuns sa-l cunosc personal nici pe octogenarul Gheorghe Burdan, primar PSD din anul 1996, un domn spune-se de catre localnici, in floarea varstei. Cu siguranta ca la prima ocazia voi trage iar acolo in micutul oras aradean la granita tampon intre Crisuri si Tara Zarandului. Din fericire am vazut pe partea vestica a orasului, zona unde se afla una dintre cele mai vechi cai ferate din tara, Padureni-Graniceri... Iata de ce se spune ca ,,Omul sfinteste locul’’... Imi doresc sa revin pe meleagurile acestea vestice de Romanie...
Dan-Aliosa Ulici
0 comentarii