,,Pansament pentru suflet!’’... de la Andra Plesa, Psihoterapeut/Psiholog sportiv, pentru ca, CINE NU ARE UN PSIHOLOG, sa-si caute unul...

Stim cu totii ca ,,Intortocheate-s caile...’’ nu-i asa? Pentru ca toti am devenit experti in toate, nu-i asa? La modul general vorbind... Daca simplificam si ne referim la HANDBAL, noul sport national, valeu... O adevarata increngatura... Cel mai usor este sa cautam scuze intotdeauna, nu? Este o caracteristica a noastra a romanilor... Si pentru ca astia putini care ma cunosc stiu ca incerc, am luat legatura cu o buna prietena, care e credeti-ma pe cuvant toba de ,,psihologie sportiva’’... Asa-s eu, imi place sa ma bag ca musca-n... Ma rog... Sau academic, ca sa nu ma credeti chiar de la Valiug, desi cu mandrie o recunosc ca de-acolo mi-s... Am zis ca e in regula sa nu ma lamentez si sa incerc pe cat pot, uite cu ajutorul prietenilor, sa gasesc solutii... Nu ma refer la Ariel, Persil, nu stiu care Dero sau Deval, ca nu despre acele solutii ma refer... Hai sa vedem atunci ce ne spune domnisoara Andra Plesa:

  • Cum poate performa un grup sportiv? 

Psihologul Bruce Tuckman a oferit, in 1965, un model al dezvoltarii grupului ca echipa, extrem de popular si foarte utilizat astazi. Cercetatorul sustine ca etapele de maturizare ale acestuia sunt necesare, dar si inevitabile pentru dinamica fireasca a procesului. Desi suntem construiti in mod natural sa apartinem unui grup, fiind fiinte sociale, nu in toate cazurile reusim sa ne adaptam si sa si performam in cadrul grupului! Grupul sportiv constituie un model aparte prin care membrii, desi au preocupari, activitati si scopuri comune, principala caracteristica, cea care ii dezbina, este competitia, un alt aspect natural al omenirii!

  • Cum putem aduce grupul la mare peformanta? 

Prin unitate si transparenta!

Etapele dezvoltarii echipelor: 

1. ,,Forming”, este etapa in care grupul se formeaza, afli informatii unii despre ceilalti, interacționeaza, incearca sa se cunoasca, cat mai bine! Este cea mai buna etapa in care sa se dezvolte respectul si acceptarea!

2. ,,Storming”, dupa ce grupul a reusit sa se cunoasca, incep sa-si impartaseasca opinii, sa-si formeze si/sau sa-si exprime idei. Aici fiecare incearca sa isi defineasca rolul si responsabilitatile. Este o perioada in care pot aparea conflicte prin incercarea fiecaruia de a arata ca este mai bun, mai competitiv, mai important! Aici pot iesi la iveala situatii si probleme personale, manifestari ale caracterelor care ii pot deranja pe unii. Este perioada in care apare pericolul de a se crea acele asa zise “bisericute“. Fara toleranta si rabdare in acest stadiu, grupul poate esua si ramane vesnic in acest stadiu!

3. ,,Norming’’, aceasta etapa apare doar dacă primele doua sunt depasite! In aceasta perioada, membrii deja se cunosc si se accepta exact asa cum sunt ei! Se cunosc punctele slabe si punctele tari ale fiecaruia, iar colectivul cauta sa compenseze lipsurile personale. In acest fel se formeaza acel spirit de echipa. Se formeaza obiectivele, se cauta solutii si se pun in aplicare actiunile.

4. ,,Performing “, este cel mai inalt nivel pe care il poate atinge un grup. Colaborarea intre membrii echipei este productiva, iar structura de lucru stabilita este foarte eficienta. Rolurile fiecarui membru, precum si autoritatea conducatorului se ajusteaza in mod dinamic, potrivit nevoilor individuale si celor de grup, nevoi aflate intr-o permanenta schimbare. Membrii grupului isi sustin reciproc eforturile, realizand ca aceasta interdependenta este esentiala in vederea cresterii capacitatii de a-si atinge obiectivele. Este etapa in care putem spune ca echipa a atins un grad ridicat de eficacitate. Grupul este pregatit pentru a concura cu un alt grup doar atunci cand membrii grupului numai simt pericol, conflict si concurente in cadrul grupului lor. De cele mai multe ori constructia unei echipe nu este o activitate usoara! Antrenorul nu poate fii prezent si atent la tot ceea ce exista in cadrul grupului, amintind ca si el este o fiinta umana care are preocupari si nevoi ca toti ceilalti membrii! O echipa in sport nu are ,,mult timp’’. Pentru a depasi si consolida toate aceste etape, prezenta psihologului, activitatile propuse de acesta, cat si colaborarea membrilor grupului poate eficientiza intr-un timp scurt relatiile interumane si unitatea de grup care ii poate conduce spre marea performanta...

Adica, ,,Unde-s multi puterea creste’’, nu-i asa?...


Andra Plesa Psihoterapeut/Psiholog sportiv

Dan-Aliosa Ulici

Galerie foto

0 comentarii
Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Comentarii Facebook